Ce se întâmplă cu sănătatea ochilor noștri după vârsta de 60 de ani? Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât ochii noștri au de suferit. Unele modificări oculare, așa cum ar fi prezbiopia, sunt privite ca fiind normale, astfel că nu sunt încadrate întocmai în categoria unor afecțiuni. De obicei, prezbiopia apare începând cu vârsta de 40 de ani și se caracterizează prin pierderea abilității de focalizare. Cu alte cuvinte, avem tendința de a ține mai departe de ochi cartea sau ziarul, pentru a reuși să focalizăm mai bine literele pe care urmează să le citim.
Dintre afecțiunile oftalmologice des întâlnite la vârstnici, una dintre cele mai comune este cataracta, una dintre bolile determinate de cursul firesc al îmbătrânirii. Alte afecțiuni datorate vârstei sunt degenerescența maculară determinată de vârstă, glaucomul, dar și retinopatia diabetică.
Cataracta
Cataracta afectează cristalinul, opacifiindu-l, astfel că pacientul în vârstă ar putea avea vederea afectată. Pentru a preîntâmpina efectele grave ale acestei afecțiuni se recomandă operația de implant de cristalin artificial. Această intervenție chirurgicală este sigură și ajută de cele mai multe ori la restabilirea totală a funcțiilor oculare. Este indicat ca intervenția chirurgicală să se facă încă de la primele simptome de boală.
Degenerescența maculară determinată de vârstă
Degenerescența maculară determinată de vârstă ar putea duce la pierderea vederii pacientului. Este afectată macula ochiului, acea zonă destul de mică situată la nivelul retinei. Vederea centrală, cea care ne ajută să vedem bine și în detaliu, va fi afectată atunci când macula suferă ca urmare a procesului de îmbătrânire.
Glaucomul
Glaucomul înseamnă afectarea nervului optic ca urmare a unor afecțiuni prezente la nivel ocular. El ar putea să ne afecteze chiar și mai devreme, începând cu vârsta de 60 de ani. În evoluția bolii apare o restrângere a câmpului vizual periferic: are loc o distrucție progresivă a nervului optic, acesta fiind cel care transmite semnalele vizuale către creier.
Retinopatia diabetică
Retinopatia diabetică este o afecțiune cu care s-ar putea confrunta persoanele care suferă de diabet. Retina se deteriorează în mod progresiv, astfel că pacienții diabetici, dar mai ales persoanele în vârstă, vor trebui să meargă la medic pentru consult periodic. Un tratament adecvat pentru stoparea simptomelor retinopatiei diabetice este absolut obligatoriu.
Alte modificări ale ochiului odată cu vârsta
Pe lângă aceste afecțiuni cunoscute și des întâlnite la pacienții trecuți de 60 de ani, apar și alte modificări ale structurii ochiului:
- Pe măsură ce îmbătrânim, pupila se micșorează, astfel că vom avea nevoie de până la 3 ori mai multă lumină pentru a citi exact aceleași lucruri pe care le citeam la vârsta de 25 de ani.
- Tot ca urmare a îmbătrânirii, apare senzația de orbire la razele puternice ale soarelui. De aceea, la consultul oftalmologic se pot recomanda ochelari cu lentile fotocromatice, dar și un tratament anti-reflex.
- Femeile sunt în mod deosebit mai afectate de sindromul ochiului uscat. Vor avea senzația de arsură și înțepături ale ochilor, cauzate de o cantitate mai mică de lacrimi. În această situație se prescriu lacrimi artificiale sau alte tratamente specifice.
- Vederea periferică este și ea afectată. Câmpul vizual scade cu 1-3 grade la fiecare 10 ani de viață, astfel că în jurul vârstei de 70 de ani am putea avea câmpul vizual redus chiar și cu 30 de grade.
- Îmbătrânirea afectează și celulele din retină responsabile cu vederea în culori. Persoanele în vârstă vor vedea culorile fără prea multă strălucire, iar nuanțele de albastru vor fi mai șterse.
Ori de câte ori vă confruntați cu situațiile de mai sus sau atunci când apar brusc pete oarbe, pierderi de vedere, vedere dublă, dureri oculare ori roșeață, vă așteptăm la Marhaba Oftalmologie pentru un consult de specialitate.