Ce este degenerascența maculară și care sunt cele mai întâlnite forme? Iată mai multe informații care te-ar putea interesa!
Degenerescența maculară este una dintre bolile oftalmologice cu impact mare asupra vederii centrale. Cu alte cuvinte, această afecțiune ar putea determina apariția de leziuni la nivelul maculei, acea zonă care se află în spatele globului ocular.
Atunci când este afectată vederea centrală, activități precum distingerea culorilor, cititul, condusul de autovehicule, nu mai sunt la fel de ușor de realizat, însă ceea ce este bine de știut este că vederea periferică nu este afectată și astfel degenerescența maculară nu conduce la orbirea completă.
De cele mai multe ori, degenerescența maculară apare în cazul vârstnicilor, după vârsta de 50 de ani.
Degenerescența maculară afectează în mod deosebit un singur ochi, însă pe parcursul timpului, simptomatologia se poate transmite și la celălalt. La fel de bine de știut este că există două tipuri de degerenescență maculară: uscată și umedă.
Degenerescența maculară uscată sau nonexudativă reprezintă cea mai frecventă formă. Ceea ce este bine de știut este că aceasta apare încetul cu încetul, boala se instalează treptat și nu conduce la pierderea severă de vedere. Degenerescența maculară uscată sau nonexudativă înseamnă că atât vasele de sânge, cât și celulele din interiorul maculei se vor distruge, astfel că vor apărea depozite hipertrofice la nivelul ochiului și ca atare vor apărea leziuni la nivelul maculei care în cele din urmă vor afecta vederea, aceasta pierzându-și capacitatea de a mai transmite mesaje către creier. Pacienții care suferă de degenerescență maculară uscată își vor pierde pe zi ce trece mai mult vederea, iar mai târziu vor căpăta și simptome de vedere încețoșată. La începutul afecțiunii, apar acei drusseni, mai exact, acele depozite care sunt determinate de distrugeri celulare și care în cele din urmă ajung să afecteze macula. Aceștia sunt văzuți la microscop drept anumite pete galbene, situați chiar sub retină. Rareori, acești drusseni apar chiar și la nivelul maculei, iar aceștia sunt situațiile întâlnite mai ales din cauza îmbătrânirii.
Deși se dorește identificarea cu exactitate a cauzelor, la unele persoane medicii nu se pot pronunța cu privire la factorii care au ajuns să declanșeze această afecțiune.
Degenerescența maculară umedă sau exudativă apare de obicei în doar 10% din cazuri, fiind foarte rar întâlnită. Aceasta este o formă mult mai gravă și asta pentru că macula este destul de mult afectată, dar și destul de rapid. De regulă, acest tip de degenerescență maculară umedă apare atunci când forma uscată este deja instalată. La nivelul ochiului vor apărea vase de sânge anormale, fragile. Acestea vor sângera și vor ajunge ca în cele din urmă să distrugă macula și capacitatea acesteia de a transmite mesaje către creier. Vor determina și schimbarea de poziție a maculei, afectând vederea centrală și astfel capacitatea pacientului de a mai distinge culorile, de a conduce, de a citi, etc.
Nici în cazul degenerescenței maculare umede, medicii nu au putut identifica cu exactitate cauzele apariției bolii și mai ales cauzele formării vaselor de neoformație ce afectează macula. Spargerea vaselor de sânge în interiorul maculei determină leziuni la nivelul acesteia. Mai exact, cicatrizarea țesutului din interior, determină distrugerea maculei.
Degenerescența maculară afectează în mod deosebit persoanele în vârstă, astfel că am putea spune că peste 25% dintre persoanele trecute de vârsta de 65 de ani prezintă simptomele bolii.
Moștenirea ereditară, persoanele deschise la culoare, prezența unui ochi cu degenerescență maculară, fumatul, dietă neechilibrată, săracă în vitamine, dar și operațiile de cataractă ar putea fi motive pentru care să fii afectat de această boală.
Atunci când simți că nu mai ai acuitate vizuală, prezinți vedere încețoșată sau distorsionată, te așteptăm la Marhaba Oftalmologie pentru investigații complete și pentru cel mai bun plan de tratament care să contribuie la prevenție și recuperare.